sursa foto: monitorulcj.ro

Eveniment

La mai bine de un an şi jumătate de la dobândirea gratuităţii transportului cu trenul, studenţii şi elevii nu îşi pot achiziţiona biletele online.

Ei sunt obligați să stea la cozile interminabile de la ghişee, scrie news.ro.

„Este inadmisibil faptul că în secolul XXI, în plin proces de revoluţie tehnologică, studenţii sunt nevoiţi să îngroaşe rândurile la casele de bilete, întrucât nu există voinţa de a rezolva această problemă. Faptul că aceştia nu îşi pot cumpăra biletele online determină situaţia din prezent, în care S.N.T.F.C. „CFR Călători” nu poate realiza prognoze cu privire la gradul de încărcare al garniturilor, provocând disconfort călătorilor, întrucât există un număr mare dintre aceştia care călătoresc în picioare, dacă mai găsesc un loc. Astfel, vina este împărţită între cele trei instituţii în mâinile cărora este soluţia, şi anume S.N.T.F.C. „CFR Călători”, M.T. şi M.E.N. De asemenea, dacă demersurile necesare ar fi fost întreprinse de la începutul anului universitar curent, astăzi procurarea biletelor online nu ar mai fi reprezentat o problemă pe care să o aducem în prim-plan. Mai exact, Ministerul Educaţiei Naţionale are obligaţia de a trimite către Căile Ferate Române în decurs de maximum două luni de la începerea anului universitar datele din Registrul matricol unic, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum”, arată reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România într-un comunicat de presă transmis luni.

Ei spun că a trecut un an universitar complet în care nu s-a făcut nimic în această privinţă, astfel că acum, în perioada în care se întorc în oraşele de provenienţă sau pleacă în vacanţă, studenţii se confruntă din nou cu acele cozi interminabile.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: