19
Vin, Apr

Foto: Facebook

Eveniment

Criminalul din Noua, Florin Mircea Buliga, cel care și-a măcelărit soția și pe cei doi copii, în urmă cu aproape trei luni, rămâne în continuare în arest preventiv.

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a admis, prelungirea măsurii arestării preventive cu 30 de zile, de la 26 iunie la 25 iulie. Buliga a fost internat în urmă cu o lună la Spitalul Penitenciar Jilava, unde i s-au făcut mai multe teste pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ când a comis tripla crimă. Florin Mircea  a fost supus unei expertize psihiatrice și a fost consultat de specialiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală ,,Mina Minovici’’. Bărbatul și-a înjunghiat în somn soția și pe cei doi copii în noaptea de 26 martie, iar ulterior s-a predat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: