sursa foto: digisport.ro

Eveniment

Final de... finală!!!

Simona Halep a devenit, în premieră, campioană la un turneu de Grand Slam, după ce a învins-o pe Sloane Stephens în finala de la Roland Garros în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-1. 

„Vă mulţumesc pentru tot sprijinul. În ultimul game simţeam că nu mai pot respira, nu voiam să repet ce s-a întâmplat anul trecut. E uluitor ce se întâmplă, am visat la asta de când m-am apucat de tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e oraşul special pentru mine”, a spus Halep, la finalul meciului.

Simona a vorbit și despre adversara ei din finală.

„Sloane e o jucătoare foarte bună, mereu e greu să joc contra ei. Mi-am zis că trebuie să mă relaxez, să mă bucur de meci şi am reuşit să revin. Am găsit forţa mentală pentru asta”, a explicat Halep.

În discursul de la festivitatea de premiere, constănţeanca de 26 de ani a reafirmat: „visam la asta de la 14 ani”. Simona a precizat, de asemenea: „mi-am dorit ca acest titlu să vină în Franţa. Sper să mai joc măcar o finală aici, pentru că e minunant şi e terenul meu preferat”.

Adversara Simonei, de luni, va intra în Top 5 mondial: „Te-ai descurcat bine după revenire, ai luat titlul la US Open, iar azi ai jucat foarte bine. Sunt sigură că vei mai juca multe finale în viitor. Îţi urez succes!”, a spus Simona Halep.

FINAL DE... FINALĂ!

Servește Simona pentru câștigarea finalei și a primului Grand Slam. VICTORIEEEE!!! Halep - Stephens 6 - 1

Servește Stephens. Halep - Stephens 5 - 1

Servește Simona. Halep - Stephens 5 - 0

Servește Stephens. Break Simonaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Halep - Stephens 4 - 0

Servește Simona. Gaaaaaaam!!!!!!! Halep - Stephens 3 - 0

Servește Stephens. Break Simonaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Halep - Stephens 2 - 0

Servește Simona. Halep - Stephens 1 - 0

Avem set decisiv!

Servește Stephens pentru a rămâne în set. Break și seeeeeeet Simona Halep!!! Halep - Stephens 6 - 4

Servește Simona. Halep - Stephens 5 - 4

Servește Stephens. Halep - Stephens 4 - 4

Servește Simona. Break Stephens. Halep - Stephens 4 - 3

Servește Stephens. Break Simonaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!! Halep - Stephens 4 - 2

Servește Simona pentru a prelua conducerea în setul al doilea. Halep - Stephens 3 - 2

Servește Stephens. Break Simonaaaaa!!!! Halep - Stephens 2 - 2

Servește Simona. Halep - Stephens 1 - 2

Servește Stephens. Halep - Stephens 0 - 2

Servește Simona. Break Stephens. Halep - Stephens 0 - 1

SETUL AL DOILEA

Servește Stephens pentru câștigarea setului. Halep - Stephens 3 - 6

Servește Simona pentru a rămâne în set. Halep - Stephens 3 - 5

Servește Stephens. Halep - Stephens 2 - 5

Servește Simona. Halep - Stephens 2 - 4

Servește Stephens. Halep - Stephens 1 - 4

Servește Simona. Break Stephens. Halep - Stephens 1 - 3

Servește Stephens. Halep - Stephens 1 - 2

Servește Simona. Halep - Stephens 1 - 1

Servește Stephens. Halep - Stephens 0 - 1

PRIMUL SET

Jucătoarele sunt la încălzire.

Are loc tragerea la sorți. Americanca va servi prima.

Simona Halep și Sloane Stephens intră, în aceste momente, pe terenul de la Roland Garros. Sunt 27 de grade Celsius, iar meteorologii au anunțat ploi.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Simona Halep joacă a treia finală de Grand Slam din carieră.

Asta după ce le-a învins pe Alison Riske, Taylor Townsend, Andrea Petkovic, Elise Mertens, Angelique Kerber şi Garbine Muguruza.

În finala turneului găzduit de Franța, Simona o întâlnește astăzi, de la ora 16.10, pe americanca Sloane Stephens, de 25 de ani, locul 10 WTA.

Halep, 26 de ani, o conduce pe Stephens cu 5-2 în meciurile directe, având o victorie chiar la Roland Garros, în 2014, în optimi, cu scorul de 6-4, 6-3. Simona Halep a câştigat ambele dueluri directe cu americanca, disputate pe zgură.

Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, a vorbit despreSimona Halep, în perspectiva finalei contra lui Sloane Stephens. „Acest Roland Garros a arătat progrese uriaşe pentru Halep la serviciu. De la agresivitate, la viteză şi plasament. De asemenea, a servit foarte bine în momentele cheie. Înainte, era mult mai chibzuită sub presiune, se simţea în serviciul ei teama. Acum nu mai e cazul, serveşte excelent când are mai multă nevoie. E clar că ea va face tot posibilul pentru a câştiga finala”, a spus Mouratoglou, la Eurosport.

Martina Navratilova, o legendă a circuitului feminin, și-a exprimat părerea despre finala de la Roland Garros într-un editorial pentru site-ul WTA.

Navratilova a spus că se aşteaptă, în finala din Franța, la o luptă intensă şi ar fi „surprinsă” dacă meciul s-ar încheia în două seturi, „deoarece ambele au stiluri similare, iar Stephens este mai puternică. Ambele lovesc pe contră, în cea mai mare parte a timpului. E interesant – ambele finaliste preferă să joace de pe fund, dar ambele trebuie să avanseze, să iasă din zona de confort şi să fie mai active decât îşi doresc. (…) Ambele se apără foarte bine şi va fi greu pentru ele să reuşească lovituri direct câştigătoare. Şi niciuna nu vrea să vină la fileu, din acest motiv va fi greu să găsească deschiderile”.

Navratilova a subliniat că presiunea este mai mare pe Halep, care a pierdut trei finale de Mare Şlem până acum, două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018), iar singurul mod de a trece peste eşecul din finala de anul trecut, cu oustidera Ostapenko, este să câştige acum în faţa campioanei de la US Open. Pe de altă parte, acum Halep nu mai este aşa de mare favorită cu Stephens, iar asta mai ia din presiune, potrivit libertatea.ro.

Partida dintre Simona Halep şi Sloane Stephens va fi în format live-text pe brasovtv.com sâmbătă, de la ora 16.10.

După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, programată în intervalul 24-30 iunie.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: