19
Mie, Sep

Economic
Instrumente
Caractere

Până la sfârșitul acestui an va fi lansat Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi. Cel puțin asta susțin autoritățile care vor ca acest program să  devină funcțional cât mai repede. Consiliul Concurenţei are în buget banii necesari pentru realizarea platformei online de monitorizare a preţurilor la carburanţi, precum şi pentru extinderea la nivel naţional a celei care afişează preţul alimentelor, proiecte care trebuie finalizate în acest an pentru a nu pierde finanţarea, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.

Chiriţoiu a explicat cum se vor cheltui aceşti bani: 'Până acum s-a lucrat gratis. Au fost cei de la GS1, care ne-au furnizat partea de soft, în relaţia cu retailerii, şi Nielsen, care ne-a furnizat coşul de produse. Deci probabil pe aşa ceva se vor duce banii, care este coşul de produse, tipul de consum, la ce produse să te uiţi şi care este soluţia informatică pentru a te putea cupla la diferite soluţii informatice ale retailerilor, ca să poţi să preiei cu uşurinţă aceste date şi să ai o interfaţă prietenoasă'.

Aceste platforme vor rămâne în proprietatea statului, a adăugat Chiriţoiu. 'La comerţul alimentar avem baza legală să obligăm companiile să ne furnizeze datele, dar la carburanţi nu avem baza legală momentan', a mai spus el.

 

Potrivit oficialului Concurenţei, va urma organizarea unei licitaţii publice. Întrebat când va fi gata proiectul, el a răspuns: 'Anul acesta musai, pentru că altfel pierdem banii. Bugetul este anual, iar, dacă nu ai făcut plata până în decembrie, ai pierdut banii. Deci musai trebuie să fie funcţional, pentru că altfel nu putem plăti banii'.

Căutare