19
Sâm, Aug

Arhiva video

Live

Cultura
Instrumente
Caractere

Luni, 19 decembrie, brașovenii pot urmări un film documentar britanic premiat: "David Bowie – cinci ani" (2013). Acest film face parte din proiectul "British Documentary" care se află pentru prima oară la Brașov.

Documentarul regizat de Francis Whately se concentrează asupra celor mai reprezentativi cinci ani care marchează transformările emblematice din cariera lui Bowie și care l-au transformat într-o adevărată instituție în industria muzicii. „Cinci ani” urmărește evoluția lui Bowie de la „Ziggy Stardust” la starul de muzică soul din „Young American”, ajungând până la „Thin White Duke” printr-o serie de materiale de arhivă din colecții din lumea întreagă. Documentarul urmărește inclusiv retragerea sa din lumina reflectoarelor, mai întâi la Paris și apoi la Berlin, după lansarea albumelor extreme de bine cotate de critici - „Low” și „Heroes”, mergând până la explorarea triumfului cu „Scary Monsters” și succesul global cu „Let’s Dance”. 

Filmul este câștigător al premiului FOCAL la categoria Best Use of Music Performance Footage, în 2014.

„British Documentary” este unul dintre cele mai longevive și populare proiecte ale Consulatului Britanic, care a debutat în 2010, aducând în fața publicului din România cele mai bune documentare britanice. Pe parcursul celor sase ediții, proiecțiile „British Documentary” au fost difuzate la București, Constanța, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Oradea, Râmnicu-Vâlcea, Reghin, Târgu-Mureș. La Brasov se afla in premiera anul acesta prin parteneriat cu Asociatia culturala Artburg.

"David Bowie - cinci ani" va fi proiectat de la ora 19:00 la Hof Cafe, în Piața Sfatului nr. 14. Filmul are subtitrare în limba română iar accesul se face gratuit, în limita locurilor. Rezervările se fac pe adresa de mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Mai multe informații despre eveniment găsiți pe facebook.com/artburg.ro. 

Acest documentar încheie șirul de proiecții de film documentar ce au avut loc în fiecare seară de luni, începând cu luna februarie a acestui an. În cele 11 luni au fost proiectate 46 de producții autohtone și internaționale pe diferite teme, de la artă, societate, sănătate, la natură, aventură, drepturile omului sau politică. Mai mult 2.000 de spectatori au vizionat aceste filme.

Peste 20 de invitați au dezbătut temele filmelor cu spectatorii după proiecție. "Ne bucură foarte mult că începe să se formeze un public de filme documentare la Brașov. Spectatorii sunt foarte interesați de temele propuse și sunt activi la discuțiile de după filme" declară organizatorul serilor de filme documentare ARTBURG, Laura Căpățână.

Căutare