În urma controlului efectuat de către comisarii CJPC Brașov la operatorul economic Roata Norocului SRL au fost aplicate amenzi în cuantum de 55.000 lei.

Au fost găsite 284,5 kg de produse neconforme, dintre care 60 kg produse cu data limită de consum depășită (inclusiv din ianuarie 2017), lipsa autorizației de funcționare emisă de către Primăria Municipiului Brașov, cântarul nu era verificat metrologic, au fost găsite pe blatul de lucru ouă în cofraje nedezinfectate precum și produse alimentare neetichetate, cât și produse din carne la care operatorul economic a schimbat starea termică fără a avea autorizație în acest sens. 

Ca și măsuri complementare s-au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor cu data limită de consum depășită și a produselor care prezentau modificări organoleptice. Pentru produsele fără elemente de identificare și caracterizare a fost întocmit un plan de remediere a deficiențelor. O altă măsură complementară a fost oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: