17
Lun, Mai

ADOF Brasov

Știm cu toții cât este de important să avem grijă de natură, să nu aruncăm pe jos peturi, plastic, sticle sau orice altceva ce ar putea afecta mediul înconjurător. Cum putem da un exemplu tinerei generații dacă nu prin propriu exemplu.

De aici a pornit ideea celor doi reprezentanți ai ADOF (Asociația pentru Demnitatea Omului și Familiei), Andrei Anastasescu și Rareș Onescu, prezenți astăzi la acțiunea de ecologizare din Predeal.

Zeci de oameni, localnici și sportivi din Brașov s-au alăturat inițiativei celor doi și au făcut curat în două zone importante din oraș: curtea Liceului Teoretic “Mihail Săulescu” și centrul stațiunii.

Nu mai puțin de 35 de saci de deșeuri au fost adunați de voluntarii prezenți la acțiune.

După această activitate cei prezenți au participat la un antrenament de Kempo coordonat de sensei Andrei Anastasescu.

După o zi plină de activități a venit și momentul mult așteptat: toți cei prezenți au savurat o delicioasă pizza, au socializat și au pus la punct detaliile viitoarei acțiuni.

Orașul Predeal reprezintă un important pol turistic pentru județul Brașov, atât din punct de vedere economic cât și social și de mediu. Ca membru fondator ADOF, am participat la organizarea acțiunii de salubrizare, alături de colegii mei, locuitori ai zonei și alti voluntari. Scopul acțiunii a fost igienizarea spațiilor publice și realizarea unei acțiuni model, care în final va oferi comunității locale, dar și turiștilor zone primitoare, curate și sănătoase dedicate activitățiilor de loisir și recreere. Proiectul propus de asociația noastră are în vedere realizarea mai multor acțiuni de acest fel, pe parcursul întregului an, prin care vom încerca să facem cunoscute problemele legate de mediu diferitelor comunități, dar și nevoia implicării societății pentru a crește calitatea vieții în mediul urban.

Doresc să le mulțumesc tuturor participanților și colegilor de echipă pentru implicarea în acest proiect, dar și pentru inițiativa și dorința de schimbare în bine a societății noastre”, a declarat pentru brasovtv.com, membru fondator a ADOF, Rareș Onescu.

Reprezentanții ADOF spun că această acțiune, începută în Predeal, este doar începutul unui șir de evenimente menite să ajute oamenii din toate localitățile județului Brașov atât prin acțiuni de ecologizare cât și sociale.

Puterea exemplului este chemarea cea mai puternică asupra cetățenilor unei localități. Mă bucur că astăzi am reușit să fim exemplul pe care vrem să îl vedem în lume: acela de a deveni mai responsabili de natură. Proiectul ADOF va continua șirul de acțiuni în cât mai multe localități din județul Brașov. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns pozitiv apelului meu și vreau să îi asigur de toată aprecierea mea pentru faptul că nu stau să comenteze pe la colțuri ci participă activ la schimbare”, a declarat pentru brasovtv.com, membru fondator a ADOF, Andrei Anastasescu.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: