26
Lun, Iul

ADOF Brasov

ONESCU Cornel-Cătălin (copreședinte ADOF)
Donații pentru comuna Hârseni.

Zeci de oameni cu suflet mare s-au mobilizat și au făcut un gest demn de urmat de către toți cei care au posibilități financiare și care doresc să dea o mână de ajutor. 

Din donații, Școala Gimnazială din Hârseni a primit un televizor, iar de acum biblioteca școlii este dotată complet.

Și familiile nevoiașe din comună au avut parte de o mică bucurie.

Pentru acești copii o jucărie sau o hăinuță poate însemna cel mai frumos dar.

Prin gesturi mici putem schimba vieți, destine și viitorul unor persoane care poate și-au pierdut speranța și credința pentru un trai mai bun.

Așadar, nu așteptați o ocazie specială pentru a dărui. Fiecare moment, fiecare gest care poate aduce o rază de speranță în sufletele celor aflați la nevoie nu necesită nici o sărbătoare.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: