Prescrierea ochelarilor presupune o serie de investigaţii şi teste pe care un optometrist este obligat să le facă înainte de determinarea dioptriilor. Acestea variază de la cele mai simple, cum ar fi citirea unor litere de pe un panou luminos până la examinarea fundului de ochi cu ajutorul oftalmoscopului.
Examinarea vederii şi a sănătăţii ochilor poate dura de la 20 de minute la cel mult o oră în funcţie de complexitatea testelor efectuate.
Care sunt paşii care ne arată că avem parte de un control de specialitatea realizat cu maxim de profesionalism?
1.Anamneza
Anamneza este prima etapă în cadrul examinării pacientului şi reprezintă totalitatea informaţiilor obţinute de optometrist referitor la starea de sănătate a ochilor pacientului cât şi a stării generale de sănătate. Onestitatea şi deschiderea pacientului faţă de optometrist sunt esenţiale deoarece aceste răspunsuri orientează diagnosticul şi influenţează concluzia finală a optometristului.
2. Evaluarea vederii
Pacientul este rugat să se aşeze pe scaun, în faţa lui la o distanţă de aproximativ 5 metri se afla un panou pe care sunt proiectate nişte litere de diferite dimensiuni. Pe rând, pacientul îşi acoperă câte un ochi şi la indicaţia optometristului citeşte cele mai mici litere pe care le poate vedea clar, fără efort.
Dacă pacientul este deja purtător de ochelari se face o evaluare a vederii folosind aceiaşi metodă, dar de data asta cu ajutorul ochelarilor existenţi.
3. Examenul la biomicroscop
Biomicroscopia este o investigaţie ce ne permite examinarea microscopică a polului anterior, a vitrosului şi a polului posterior. Cu ajutorul biomicroscopiei se pot depista leziuni la nivelul pleoapelor, conjunctivei, sclerei, corneei, irisului şi cristalinului (cataractă). Biomicroscopia ne permite observarea grosimii şi a profunzimii ţesuturilor care alcătuiesc ochiul. Aparatul cu care se face aceasta se numeşte biomocroscop, acesta are un suport în care pacientul îşi sprijină bărbia, optometristul cu ajutorul unei fante luminoase analizează meticulos toate componentele ochiului.
Analiza fundului de ochi se realizează cu ajutorul oftalmoscopului. Oftalmoscopul este aparatul cu care se pot identifica anumite afecţiuni ale retinei precum şi gradul de afectare al organismului de către anumite boli generale (hipertensiune arterială, diabet zaharat).
4. Măsurarea tensiunii oculare
Tensiunea oculară reprezintă presiunea din interiorul globului ocular. Măsurarea ei se realizează cu ajutorul unui aparat numit tonometru. Evaluarea periodică a tensiunii oculare este importantă în diagnosticarea precoce a glaucomului.
5. Măsurarea dioptriilor
Se face cu ajutorul aparatului numit autorefractometru. La fel ca la biomicroscop, pacientul îşi aşează bărbia pe un suport şi este rugat să privească în interiorul aparatului unde se afla o imagine.
Aparatul trimite o rază de lumină pe fundul ochiului şi măsoară astfel refracţia. Mai mult, el imprima pe o hârtie aceste măsurători care urmează să fie interpretate de optometrist şi care îi vor folosi la determinarea valorilor exacte a dioptriilor.
6. Stabilirea corecţiei optice
Foropterul este un aparat cu ajutorul căruia se testează vederea cu noile dioptrii stabilite de optometrist. Foropterul este un aparat care are un suport pentru frunte de care pacientul trebuie să se apropie şi prin care trebuie să privească către panoul luminos, pe care sunt proiectate literele sau cifrele, după caz. Acesta este rugat să citească cele mai mici litere pe care reuşeşte să le vadă fără efort vizual.
Cu ajutorul retinoscopului, prin proiectarea unei fante de lumină în ochi, optometristul testează echilibrul dintre corecţia dată şi viciul de refracţie.
7. Măsurarea distanţei interpupilare
Distanţa interpupilara reprezintă distanţa dintre cei doi ochi, aceasta se măsoară cu ajutorul unui aparat digital numit pupilmetru. Pacientul sprijină fruntea de aparat şi priveşte la o sursă de lumină aflată în interior, timp în care optometristul centrează pupilele şi află valoarea distanţei. Distanţa interpupilara are un rol foarte important în montajul ochelarilor.
8. Concluziile
În urma efectuării tuturor testelor, optometristul consemnează toate rezultatele şi valorile în fişa de consultaţie. Apoi, pacientului îi sunt aduse la cunoştinţă informaţiile atât despre dioptrii cât şi despre sănătatea ochilor, dar mai mult i se oferă soluţiile cele mai bune pentru comandarea ochelarilor. Se stabileşte frecvenţa cu care pacientul trebuie să revină pentru controlul periodic.
În cabinetele Best Optic etapele enumerate, completate de alte investigații și teste, însumând un numar de minim 14 paşi sunt parcurşi cu meticulozitate de către optometristi ei alocând timpul, atenţia şi grija pentru că fiecare pacient să aibă parte de prescripţia de ochelari perfectă.
Ai încredere. Vezi cu ochii tăi
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: