29
Vin, Mar

Nicio Categorie

Valorile termice vor fi apropiate, în general, de normele perioadei în lunile mai și iunie, și mai ridicate în iulie, iar precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține în sudul, estul și sud-estul  țării, raportat la media multianuală a fiecărei luni, potrivit prognozei valabilă pentru intervalul  mai- iulie 2017.

Potrivit ANM , în iulie, temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, mai ales în sudul și sud-estul  țării. Temperaturile medii  vor fi cuprinse între 17 și 21 grade Celsius, în Oltenia, dar și de până la 24 de grade celsius, în Muntenia și Dobrogea. Pe de altă parte , cantitățile totale de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării. Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor de 77,8 l/mp, confrom ANM. În zona Moldovei, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 112 l/mp, în Muntenia și Maramureș la 102 l/mp, în Transilvania și Oltenia la 100 l/mp, iar la polul opus se vor înregistra maxim 59 l/ mp în Dobrogea.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: