20
Sâm, Apr

Nicio Categorie

Atât iubitorii de artă și umanism, cât și comunitatea celor atrași de lumea tehnică și exactă a științelor, vor avea parte de o vizită memorabilă în timpul evenimentului mult așteptat ”Noaptea Muzeelor”.

Muzeul de Artă Brașov va fi deschis sâmbătă, 12 iunie, între orele 18.00 – 24.00, pentru a oferi o experiență completă publicului său.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere povestea formării Lunii și a Pământului, iar apoi se vor transforma în exploratori spațiali. Astfel, ei vor deveni personaje principale ale unor tablouri fotografice create de echipa „Drag de Fotografie” în studioul pregătit în expoziția „Moon Impact. O poveste geologică”.

Galeria Națională și maeștrii artei românești aflați la etaj vor fi sursă de inspirație pentru o lucrare de artă creată în cursul serii, sub ochii publicului, de către artista Getty Tatomir, Co-fondator și Event Manager al Galeriei de Artă Ora0. Opera de artă va fi scoasă la licitație, iar fondurile vor fi donate Muzeului de Artă Brașov pentru susținerea activității acestuia în comunitatea locală.

Vizitatorii vor avea ocazia să încheie turul muzeului achiziționând o cafea de la Maxi’s Espresso Bar, partener al muzeului prezent la eveniment.

Noaptea Muzeelor reprezintă ultima oportunitate de a vizita expoziția „Moon Impact. O poveste geologică”, dar și Galeria Națională, căci muzeul își va închide apoi porțile până la mijlocul lunii iulie pentru renovări parțiale și pregătirea unei noi expoziții.

Pe durata acestui eveniment, va fi permis accesul concomitent a 45 de persoane în incinta muzeului, cu respectarea măsurilor de combatere a epidemiei Covid-19. Accesul în sălile muzeului nu este permis cu mâncare și băutură, iar bagajele voluminoase vor fi lăsate la recepția muzeului.

Ultima intrare se va face la ora 23.30.

Sursa: Muzeul de Artă Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: