29
Vin, Mar

Cultura

     Peste 4000 de turiști și sași întorși acasă au participat, în perioada 10-15 august, la festivalul Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania.  Cu un număr aproape dublu de participanți față de ediția precedentă, festivalul a atras participanți de toate vârstele datorită programului variat de activități din Fișer, Rupea, Saschiz, Viscri, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

Astfel, participanții au fost atrași atât de activitățile de timp liber, precum atelierele pentru copii sau spectacolele în aer liber, cât și de cele culturale, precum concertele din bisericile fortificate sau de Balul Tradițional Săsesc din satul Criț.

Cea mai populară zi din cadrul festivalului a fost ziua satului Criț, la care au participat peste 1500 turiști, dar și oficialități de rang înalt: Viceprim-ministrul României, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dincu, Reprezentantul Comisiei de Cultură și Educație Externă din Bundestag, Dr. Bernd Fabritius, Execlența Sa, Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, Ministrul Justiției, Raluca Prună, președintele Fundației Tabaluga și unul dintre cei mai populari artiști din Germania, născut în România, Peter Maffay, Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel Nedea, și Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, care au venit la invitația dlui. Michael Schmidt, unul din inițiatorii festivalului și președintele fundației care îi poartă numele. „Sunt mândru că Săptămâna Haferland reușește să redea satelor săsești viața pe care o aveau odinioară. Le mulțumesc pe această cale atât personalităților prezente, cât și turiștilor care au venit în număr atât de mare și le promit că vom susține în continuare dezvoltarea acestei regiuni”, a declarat Michael Schmidt, președintele Fundației Michael Schmidt și a grupului Automobile Bavaria.

Tot în ziua dedicată satului Criț, Fundația Michael Schmidt a marcat finalizarea a două proiecte importante: lansarea cărții „Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași” de Ruxandra Hurezean, o monografie a satului Criț, scrisă într-un stil aparte, de către unul din cei mai apreciați jurnaliști și scriitori români contemporani, și a colecției de cartoline „Pe urmele sașilor”, proiect dezvoltat în parteneriat cu Curtea Veche Publishing, care include 45 cărți poștale cu imagini din Sighişoara, Criţ, Mălâncrav, Rupea, Meşendorf, Cloaşterf, Saschiz, Roadeş, Buneşti și Viscri, realizate de Barna Nemethi.

Atât cartea, cât și colecția de cărți poștale vor putea fi găsite în librăriile din toată țara începând de săptămâna aceasta.

Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust, își propun să sprijine activ conservarea și restaurarea moștenirii culturale a sașilor, inclusiv promovarea turistică a acestei zone.  Regiunea săsesacă din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.   Ediția din acest an a festivalului a fost organizată cu ajutorul sponsorilor: Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus (MAN), Kaufland România, Transferoviar Grup, Neumarkt, Selgros, Maurer Imobiliare, Pepsi, OTP Bank, Foerch, Penny, Schaeffler România, Arsis și Cumpăna.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: