Foto: Centrul Cultural Reduta

Cultura

Eveniment cultural inedit, în acest weekend, în județul Brașov.

Între 6 și 8 iulie este cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Garofița Pietrei Craiului”, eveniment care promovează tradițiile și diversitatea culturală și oferă publicului o experiență multiculturală unică.

Dacă ziua de vineri este dedicată promovării în județ a culturii tradiționale a țărilor participante, o parte din ansamblurile invitate urmând să susțină câte un spectacol la Făgăraș (Cetatea Făgărașului, ora 18:00) și la Cetatea Prejmer (ora 17:00), zilele de sâmbătă și duminică vor fi dedicate publicului brașovean.

Pentru că Anul Centenar este despre unitate și valori, despre mărturii din trecut și mărturii pentru viitor, în program este inclusă ”Ziua multiculturalității”, sâmbătă, 7 iulie 2018. Ansamblurile comunităților de români din Bulgaria, Ucraina, Moldova și Serbia, Ansamblul ”Csaba Ethnic Folkdance Group” din Ungaria, Ansamblul de dansuri germane ”Korona” și Ansamblul folcloric ”Poienița”, vor prezenta publicului, prin dans, povești despre tradiții și obiceiuri, într-un spectacol în Piața Sfatului, de la ora 17:00.

Duminică, în ultima zi a festivalului, publicul este invitat la o paradă a costumelor populare (ora 16:00) și la spectacolul de gală, în Piața Sfatului (începând cu ora 17:00), la care va participa, pe lângă ansamblurile internaționale invitate, Ansamblul folcloric Poienița al Centrului Cultural Reduta. În încheierea serii de gală, una din cele mai îndrăgite artiste ale muzicii populare, Matilda Pascal Cojocărița, va susține un recital sub acompaniamentul Orchestrei ”Plaiuri Transilvane”, condusă de dirijor prof.Liviu Ioan Iosif.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: