24
Mie, Apr

National

Pedalatul poate salva bibliotecile din România. 350 de kilometri parcurși pe bicicletă, doar pentru promovarea lecturii. Asta își propune proiectul „CiclioBiblio”, aflat la prima ediție.

Participanții vor pedala în trei județe și vor promova toate bibliotecile din România. Startul s-a dat chiar din fața Bibliotecii Județene George Barițiu. Grupul care va parcurge cei 350 de kilometri este format din bibliotecari și susținători din județele Satu Mare, Brăila, Covasna, Ilfov și chiar din Republica Moldova.

Aceștia vor încerca să convingă publicul să redescopere biblioteca din comunitatea lor. Ciclobiblio este o acțiune de vară, care promovează atât mișcarea în aer liber, cât și atragerea unui număr cât mai mare de cititori în bibliotecile patriei. 

Peste 20 de persoane vor parcurge, până vineri, traseul Brașov – Prejmer, Hărman, Sfântu Gheorghe –Rupea – Sighișoara –Sibiu. 

 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: