Duminică, actorul Alexandru Arşinel a fost transportat de urgenţă la spital, el acuzând dureri toracice.
Alexandru Arșinel a mărturisit la Antena 3 că va fi supus unei intervenții pe inimă, cel mai probabil în cursul zilei de luni, 11 decembrie. „Sunt în aşteptarea unei intervenţii care va avea loc la inima”, a spus Arșinel. „S-au adunat prea multe. Sunt eu puternic, dar cedăm în faţa solicitărilor mari”, a completat el.
Anul trecut maestrul Arşinel a trecut prin mai multe operaţii la coloană, iar în vara anului 2013 a suferit un transplant de rinichi. Starea actorului Alexandru Arşinel este stabilă, el urmează să fie reevaluat, potrivit Biroului de presă al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
UPDATE: 12:30
Alexandru Arșinel a fost operat de urgență, luni, la Spitalul Universitar din Capitală.
„Am fost operat, acum 20 de minute am ieșit de acolo. Intervenția a durat 45 de minute, dar acum sunt bine. Mi s-a implantat un stent, printr-o coronografie. Sper că săptămâna viitoare voi fi, din nou, pe scenă. A fost un infarct și m-au reparat într-un fel sau altul talentații medici de aici”, a spus Alexandru Arșinel pentru spynews.ro.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: