25
Joi, Apr

Sport

Haita „lupilor” a făcut două meciuri de excepție în Ungaria și a câștigat puncte importante în Liga Mol. Hocheiștii brașoveni au învins după executarea loviturilor de departjare formația MAC Budapesta, lidera Ligii Mol și au trecut cu scorul de 6-3 de Fehervar Titanok. Cu cele cinci puncte câștigate, Corona Wolves Brașov a urcat pe poziția a treia a clasamentului Ligii Mol.

În primul meci din mini turneul maghiar, Corona Wolves Brașov a întâlnit lidera clasamentului, formația MAC Budapesta, o echipă care era neînvinsă până la meciul de vineri seara. Lupii nu s-au putut baza la acest joc pe Patrick Polc, Evgen Emelianenko și Dennis Zabludovsky, care încă așteaptă cetățenia română, pe Levente Zsok suspendat și pe  Rory Rawlyk și Ian McDonald care sunt accidentați. Hocheiștii brașoveni au făcut o partidă mare și au câștigat jocul cu MAC după executarea loviturilor de departajare, cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0, 0-0, 0-0, 1-0). Elevii lui Martin Lacroix au făcut un meci perfect în defensivă, s-au apărat foarte bine și la finalul timpului regulamentar tabela arăta egalitate perfectă, scor 0-0. Cum nici în repriza suplimentară nu s-a marcat, învingătoarea a fost decisă după executarea loviturilor de departajare. Golul victoriei formației brașovene a fost marcat de Roberto Gliga.

Trei puncte cu Fehervar. Sâmbătă, Corona Wolves Brașov a disptat un nou joc în deplasarea din Ungaria. „Lupii” au întâlnit Fehervar Titanok, iar Lacroix nu i-a folosit nici la acest joc pe Rawlyk, accidentat, și pe McDonald care a fost menajat. „Lupii” au făcut un nou meci foarte bun la capătul căruia s-au impus cu scorul de 6-3 (2-2, 1-1, 0-3). Preston Shupe a deschis scorul pentru maghiari, dar trupa de sub Tâmpa a replicat rapid prin golul reușit de Klempa, în inferioritate numerică, slovacul „lupilor” fiind ajutat de Nagy Csaba. Brașovenii au preluat conducerea după ce Gliga a marcat la capătul unei acțiuni de atac la care au mai participat Tomas Klempa și Arpad Mihaly. Prima treime s-a încheiat la egalitate după ce cu două minute înainte de finalul reprizei, Daniel Mazzag a reușit să trimită pucul în poarta brașovenilor. În a doua treime, Corona Wolves Brașov a fructificat o superioritatea numerică, iar Klempa i-a dus pe brașoveni în avantaj, fiind ajutat de Richard Filip și Nagy Istvan. Maghiarii au reușit din nou să egaleze prin Peter Vincze și astfel s-a intrat la cabine la egalitate, scor 3-3. În ultimele 20 de minute de joc, băieții lui Lacroix s-au dezlănțuit, au punctat prin Csaba Nagy de două ori și Nagy Istvan și au stabilit scorul final, 6-3 pentru Corona Wolves Brașov.

Lupii sunt pe podium. În urma acestor rezultate, Corona Wolves Brașov ocupă poziția a treia în clasament cu 21 de puncte adunate din primele 12 meciuri. „Lupii” mai au de disputat două jocuri în acest mini turneu din Ungaria. Băieții lui Lacroix vor juca luni de la ora 19.00 cu Debrecen și marți cu Miskolc.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: