FC Brașov a fost eliminată din Cupa României după ce a pierdut clar jocul din deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 5-1 (1-0). Galben-negrii au suferit astfel prima înfrângere din acest sezon.
Trupa lui Țălnar are ca principal obiectiv promovarea în prima ligă și la meciul de Cupă au fost folosiți jucători care au jucat mai puțin în acest sezon. FC Brașov a început meciul în formula: Ignat - Vagner, Ciobanu, Cordoș, Săftescu - Răsdan, Poverlovici, Vl. Munteanu, Goge - I. Popa și Petra. Pentru stegari au mai evoluat Paul Iacob, Răducan și Răchișan. Trupa din Sfântu Gheorghe a dominat autoritar meciul și s-a impus fără probleme prin golurile marcate de Huiban de două ori, Plămadă, Tofan și autogolul lui Cordoș. Pentru echipa condusă de Cornel Țălnar a marcat Petre Goge în minutul 80. Elevii lui Țălnar trebuie să treacă repede peste eșecul de la Sfântu Gheorghe pentru că urmează meciul din campionat cu CSM Râmnicu Vâlcea, unul foarte important pentru stegari.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: