FC Brașov are un parcurs fără greșeală în acest sezon. Galben-negrii sunt neînvinși și ocupă locul secund în clasamentul ligii a doua. Pentru trupa condusă de Cornel Țălnar urmează debutul în Cupa României.
În faza a patra a competiției, stegarii vor evolua miercuri în deplasare contra formației Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Cele două echipe s-au întâlnit și în prma etapă a campionatului atunci când Grigorie și compania s-au impus cu scorul de 3-2.
„A venit momentul să debutăm și în Cupa României, împotriva unei echipe pe care am întalnit-o deja în campionat, în prima etapă. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Nu mai sunt aceleași date ale problemei. Vom trimite în echipa de start jucători care au evoluat mai puțin până în acest moment. Asta nu înseamnă că nu ne dorim să trecem în următoarea fază a competiției. Din contră, e o șansă pentru toți de a demonstra că pot oricând să fie titulari, iar cine joacă bine la Sfântu Gheorghe își poate asigura această poziție pentru meciurile următoare", a declarat tehnicianul galben-negrilor, Cornel Țălnar.
Partida dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Brașov va avea loc miercuri, de la ora 14.30.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: