03
Joi, Oct

Sport

Echipele de handbal ale Clubului Sportiv Transilvania Brașov au avut un weekend perfect. Echipa de junioare trei a reușit două victorii în cele două etape disputate, iar junioarele II s-au impus la Târgu Mureș.

Brașovencele au învins pe teren propriu formația CSS Sfântu Gheorghe cu scorul de 31-21, într-un meci în care clubul brașovean a folosit formația de junioare patru. ACS Transilvania Brașov s-a impus și în deplasare contra fetelor de la CSS Mediaș cu scorul de 22-18. În urma acestor rezultate, clubul de sub Tâmpa ocupă locul secund în grupă, la egalitate de puncte cu ASC Corona Brașov, ocupanta primei poziții.

Echipa de junioare II de la ACS Transilvania Brașov a jucat în deplasare cu formația Arena Târgu Mureș. Fetele pregătite de Veronica Mândrescu și Ferencz Lechner s-au impus cu scorul de 25-17. „Chiar dacă am câștigat la Târgu Mureș eu nu sunt mulțumită de jocul echipei. A fost un meci cu foarte multe greșeli individuale dar este foarte bine că am reușit să câștigăm. Duminică vom juca pe propriul teren contra celor de la CSS Sighișoara și va fi primul meci din actuala ediție de campionat, unde sperăm că vom avea efectivul complet”, a declarat după meci antrenoarea celor de la Transilvania, Veronica Mândrescu. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: