Echipa de hochei pe gheață Corona Wolves Brașov a câștigat și jocul al doilea disputat în Liga Națională. „Lupii” s-au impus la Gheorghieni în fața celor de la Progym, după prelungiri, cu scorul de 4-3 (1-0,1- 1, 1-2, 1-0).
După victoria din primul joc, atunci când s-au impus cu 5-1, hocheiștii brașoveni au început bine și partida a doua de la Gheorghieni. În fața unui patinoar arhiplin, formația condusă de Martin Lacroix a deschis scorul după doar patru minute prin Zsolt Molnar. În partea a doua Klempa a dus scorul la 2-0, după ce a marcat din pasa lui McDonald atunci când „lupii” erau în inferioritate numerică. Cu un minut înaite de finalul reprizei secunde formația din Gheorghieni a revenit în joc după ce a profitat de o superioritate numerică și a reușit să marcheze prin Roman Kostromin. În startul ultimei reprize Pavel Borysenko a înscris în poarta lui Zoltan Toke și a egalat la doi. Gergo Biro i-a dus din nou pe brașoveni în avantaj, dar Hunor Csaba Elekes-Darabont a restabilit egalitatea cu zece minute înainte de finalul jocului. Cum nu s-a mai înscris până la finalul jocului, s-a trecut la repriza suplimentară, iar căpitanul Arpad Mihaly a avut nevoie de doar patru minute pentru a înscrie din pasa lui Gliga și pentru a mai aduce două puncte în contul Coronei Wolves Brașov. Astăzi de la ora 18.30, brașovenii vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe hocheiștii Coronei care vor disputa al treilea meci din campionatul intern contra celor de la Sportul Studențesc. Duminică de la ora 11.00 McDonald și compania vor evolua din nou contra formației bucureștene.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: