12
Mar, Nov

Sursa Foto: radiovacanta.ro

Sport

Echipa națională de tineret a României a fost învinsă de Danemarca și are șanse minime de calificare la turneul final al Campionatului European de fotbal Under 21 din 2017. Tricolorii au pierdut la Aalborg cu scorul de 3-1 (3-0), după ce și în tur la Giurgiu au fost învinși cu scorul de 3-0.

Danemarca s-a impus prin golurile marcate de Pione Sisto (10) și Marcus Ingvartsen (35 — penalty, 39) și s-a calificat la turneul final din Polonia. Tricolorii au marcat prin George Miron în minutul 68. În celelalte partide disputate marți, Bulgaria a învins Armenia în deplasare cu scorul de 1-0, iar reprezentativa Țării Galilor a remizat pe teren propriu cu modesta formație a Luxemburgului, scor 1-1.

În clasament, pe primul loc se află Danemarca, 22 puncte (8 jocuri), urmată de România, 16 p (9 j), Bulgaria, 14 p (8 j), Țara Galilor, 13 p (9 j), Luxemburg, 3 p (8 j), Armenia, 1 p (8 j). La turneul final din Polonia merg câștigătoarele celor nouă grupe preliminare și alte două reprezentative în urma unor jocuri de baraj. Cele mai bune patru ocupante ale locurilor secunde obțin biletele pentru play-off. România mai are de jucat un singur meci, cu Bulgaria în deplasare, pe 11 octombrie.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: