19
Vin, Apr

Sport

Jucătoarea de tenis Simona Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu, cu 6.850 de puncte, şi este prima în ierarhia pentru Turneul Campioanelor, cu 3.490 de puncte, după ce a jucat finala de la Roland Garros, pierdută în faţa letonei Jelena Ostapenko, informează site-ul wtatennis.com.

Ostapenko, învingătoare la Roland Garros, a urcat pe locul 12 de pe 47 în clasamentul WTA, cu 3.155 de puncte, iar în ierarhia pentru Singapore este a patra, cu 2.877 de puncte. Monica Niculescu a urcat de pe locul 54 pe 50, cu 1.110 puncte, Sorana Cîrstea a urcat de pe poziţia 64 pe 59, cu 1042 puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 46 pe 64, cu 942 de puncte.

Primele cinci poziţii în clasamentul de simplu sînt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Angelique Kerber (Germania) 7.035 puncte
2. Simona Halep (România) 6.850
3. Karolina Pliskova (Cehia) 6.690
4. Serena Wiliams (SUA) 4.810
5. Elina Svitolina (Ucraina) 4.765


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: