29
Vin, Mar

Sursa Foto: Facebook/AFC Harman

Sport

Hărmanul mai are 90 de minute până află dacă va promova sau nu în cel de-al doilea eșalon fotbalistic din România.

 

În penultima rundă a seriei I din liga a treia, etapă în care Olimpic Cetate Râșnov a stat, formația AFC Hărman s-a impus greu cu scorul de 2-1 (1-1) în deplasarea de la Râmnicu Sărat. Băieții conduși de Florin Stângă și Nelu Naghy s-au văzut conduși din minutul 39, dar au reușit să egaleze înainte de pauză prin Emil Popa și astfel la odihnă s-a intrat la egalitate scor 1-1. Hărmănenii au dominat partea a doua a jocului, au atacat, iar golul a venit la ultima fază a meciului. Fundașul central Ioniță a reluat cu capul în plasă o minge centrată din corner. Astfel AFC Hărman a câștigat trei puncte extrem de importante și a amânat pentru ultima etapă verdictul în seria I.

Tot în penultima etapă, lidera AFK Miercurea Ciuc a câștigat cu scorul de 2-0 jocul de la Pașcani și rămâne principala favorită la câștigarea campionatului și promovarea în liga secundă. În ultima etapă, Miercurea Ciuc primește vizita formației de pe locul trei, Știința Miroslava, iar AFC Hărman întâlnește pe propriul teren echipa CSM Pașcani. În clasament, Miercurea Ciuc este pe prima poziție cu 63 de puncte, iar Hărmanul ocupă locul doi cu 62 de puncte. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: