31
Mar, Ian

Sport

În etapa intermediară din seria I a ligii a treia, formațiile ce reprezintă Brașovul au avut rezultate diametral opuse. Hărmanul a câștigat clar și se menține în lupta pentru promovare, în timp ce Râșnovul lui Bona a pierdut jocul din deplasare cu CSM Roman.

AFC Hărman speră în contiuare la promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic din România și s-a impus cu scorul de 5-1, pe teren propriu, în fața celor de la AFC Odorheiul Secuiesc. Pentru trupa condusă de Florin Stângă și Nelu Naghy au marcat Boția, Buga, E. Popa, Turdean și Denes – autogol. Contracandidatele hărmănenilor la promovare aluat și ele câte trei puncte. AFK Miercurea Ciuc a câștigat cu 3-0 în deplasare partida cu Olimpia Râmnicu Sărat iar Știința Miroslava a învins cu 2-1 formația Metalosport Galați. În acest moment cele trei echipe ce se luptă pentru promovare sunt despărțite de doar două puncte, iar finalul de campionat se anunță incendiar. Miercurea Ciuc are 59 de puncte cu unul mai mult decât Hărmanul lui Buga și cu două peste Știința Miroslava. În runda următoare se joacă derby-ul seriei între AFK Miercurea Ciuc și AFC Hărman.

Cealaltă formație ce reprezintă județul Brașov în liga a treia, Olimpic Cetate Râșnov a pierdut meciul disputat în deplasare cu CSM Roman, scor 0-2. Trupa lui Bona este în continuare pe poziția a opta a clasamentului cu 32 de punce și va juca în runda următoare pe propriul teren împotriva formației SC Bacău. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: