25
Joi, Apr

Sursa Foto: liga2.prosport.ro

Sport

FC Brașov își continuă seria bună de rezultate. Galben-negrii au remizat în deplasarea de la Satu Mare cu Olimpia și sunt neînvinși în primele trei runde ale campionatului. Deși echipa s-a adunat în doar câteva zile și jucătorii nu au avut timp să facă pregătirea fizică,  stegarii compensează prin determinare și prin experiență.

La Satu Mare, tehnicianul echipei FC Brașov, Cornel Țălnar, nu s-a putut baza pe atacantul Istrati și pe mijlocașii Goge și Grigorie, însă cei care i-au înlocuit și-au făcut datoria.

Repriză slabă. Meciul de la Satu Mare a fost unul echilibrat în prima parte în care s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, ocaziile de gol lipisnd cu desăvârșire. Pe final, lucrurile s-au mai animat. Cu trei minute înainte de finalul reprizei, Stan a executat perfect o lovitură de la colțul terenului, Șerban a fost blocat de goalkeeperul gazdelor, mingea a juns la Sburlea, care a tras pe lângă poartă din centru careului. Gazdele au răspuns prin acțiunea lui Munteanu care nu a reușit însă să-l învingă pe Florin Iacob și la cabine s-a intrat la egalitate scor 0-0.

Stegarii au tras de ei. După cinci minute de la reluarea jocului, Olimpia Satu Mare a reușit să deschidă scorul. Pop a profitat de indecizia fundașilor brașoveni și a punctat pentru 1-0. „Țânțarul” a schimbat imediat și l-a înlocuti pe Vlad Munteanu cu Ștefan Grigorie. Mijlocașul și-a făcut imediat simțită prezența și a reușit să obțină o lovitură de la 11 metri care a fost transformată cu siguranță de Sabrin Sburlea. Pe final de meci, Florin Iacob a reușit să-i salveze pe stegari după ce a scos uluitor mingea trimisă cu capul de atacantul gazdelor. S-a terminat 1-1 și FC Brașov este neînvinsă în acest sezon având șapte puncte după primele trei etape.

„Rezultate peste așteptări”. Antrenorul Cornel Țălnar a fost din nou impresionat de forța jucătorilor săi care nu au cedat până la final și au scos un nou rezultat favorabil.  „A fost un meci echilibrat, iar rezultatul este unul echitabil. La noi s-au simțit absențele, nu am putut conta pe jucători de bază din primul «11». De asemenea, am resimțit și drumul de nouă ore. Pe de altă parte, mă bucură faptul că băieții nu au cedat și au revenit după ce au fost conduși. Suntem peste așteptări din punct de vedere al rezultatelor. Mai avem de muncă, dar faptul că suntem neînvinși ne dă încredere pentru jocurile care urmează”. În etapa următoare, FC Brașov va primi vizita formației Dunărea Călărași.  

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: