07
Mar, Feb

Sport

Handbalistele de la Corona vor juca duminică, de la ora 11.30, în fața propriilor suporteri contra formației Măgura Cisnădie. Trupa brașoveană vrea să spele rușinea din meciul de la Zalău și să câștige taote punctele puse în joc. Chiper și compania nu au altă variantă decât victoria în disputa cu Măgura Cisnădie pentru a mai avea șanse de a prinde un loc de cupe europene la finalul acestui sezon.

„Nu suntem într-o situaţie foarte bună pentru că venim după o înfrângere usturătoare la Zalău, dar acesta este sportul, nu ai timp prea mult să îţi revii după un eşec, ci trebuie să faci totul pentru a te mobiliza cât mai bine. Am discutat despre ceea ce s-a întâmplat acolo, fiecare ştie unde a greşit iar acum lucrăm la pregătirea partidei cu Măgura. Nu va fi un meci uşor, pentru că Măgura este o echipă care caută în disperare să câștige puncte, care vine cu pretenţii şi cu un ascendent moral, după ce în tur au reuşit să câştige, iar la turneul amical de la Vâlcea a scos un egal în faţa noastră. Cu toate acestea, noi trebuie să privim în faţă, să ne concentrăm la ce trebuie să facem pentru a aduna cât mai multe puncte. Mă bazez pe fete, am încredere în ele că vor trece şi peste acest moment. Nu vreau să fiu înţeles greşit, că sunt total lipsit de modestie, însă jucăm cu Măgura Cisnădie şi trebuie să ne respectăm şi numele, şi valoarea și să câștigăm. Vrem să demonstrăm că ne respectăm pe noi şi că putem să mai ştergem din amărăciunea de la meciul cu HC Zalău", a spus tehnicianul Coronei, Dumitru Berbece.
În acest moment, Corona este pe poziția a șaptea a clasamentului cu 19 puncte strânse, în timp ce formația vizitatoare ocupă locul 10 cu doar 11 puncte acumulate. Corona este în luptă cu CSM Roman și HCM Râmnicu Vâlcea pentru poziția a cincea, care ar asigura prezența în cupele europene în sezonul viitor.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: