29
Vin, Mar

Sport

Doi schiori de la Corona reprezintă România la competiții internaționale. „John” Achiriloaie va lua startul în trei probe la Campionatul Mondial de schi alpin din Elveția, iar puștiul Mihnea Olteanu va concura în Turcia, la FOTE.  

Ioan Valeriu Achiriloaie participă la St. Motitz, în Elveția la trei probe din cadrul Campionatului Mondial. El va lua startul în probele de coborâre, Super G şi combinată alpină. Achiriloaie este primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice din 2018, şi primul sportiv din istoria schiului românesc care a reuşit să termine cursa de coborâre din cadrul Cupei Mondiale la schi alpin, de la Kitzbuhel, ep celebra pârtie Streif.

Tânărul Mihnea Olteanu, în vârstă de 17 ani, antrenat la Corona Braşov de Dan Iliescu, este campion naţional la slalom uriaş şi este unul dintre sportivii de perspectivă ai clubului şi ai României. El va pleca la finalul acestei săptămâni în Turcia, la Erzurum, unde va avea loc Festivalul Olimpic al Tineretului European.

„Ne bucurăm foarte mult atunci când sportivii de la Corona participă la competiţii de un asemenea nivel. Schiul este unul dintre sporturile care aduc an de an rezultate bune şi ne dorim ca acest lucru să se menţină şi pe viitor. Avem performanţe foarte bune la toate categoriile de vârstă iar asta nu face altceva decât să demonstreze că se lucrează foarte bine. Sper ca şi Ioan Valeriu Achiriloaie şi Mihnea Olteanu să se întoarcă sănătoşi şi cu timpi buni obţinuţi în competiţiile în care sunt angrenaţi", a spus Liviu Dragomir, preşedintele clubului Corona


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: