24
Mie, Apr

Foto: Ionut Buharu

Sport

Mariana Tîrcă a fost demisă de la Corona Brașov. Meciul foarte prost făcut de handbalistele Brașovului în fața formației Universitatea Cluj, a fost picătura care a umplut paharul, iar mai marii clubului de sub Tâmpa au hotărât să o înlocuiască pe Mariana Tîrcă.

Noul tehnician al formației brașovene va fi anunțat în zilele următoare. „Este o decizie pe care nu ne-am dorit-o, dar pe care am fost nevoiți să o luăm. Am crezut că după pauza competiţională în jocul echipei se va schimba ceva şi vor veni rezultatele pe care ni le dorim, dar înfrângerea cu Universitatea Cluj ne-a impus luarea acestei decizii. Mulţumim Marianei Tîrcă pentru toată munca depusă la echipa de senioare. Într-un timp foarte scurt vom anunţa şi numele celui care va ocupa postul de antrenor. Avem încredere că valoarea echipei Corona este alta decât cea văzută în meciul de vineri seara cu Universitatea Cluj", a declarat preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir. Cel mai probabil, Dumitru Berbece va fi noul antrenor principal al echipei de sub Tâmpa. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: