FC Brașov va juca duminică dimineață, pe stadionul Tineretului, contra formației Juventus București, în runda a doua a sezonului 2016-2017 a Ligii a doua. După victoria din prima rundă de la Sfântu Gheorghe, trupa condusă de Cornel Țălnar și Mihai Stere este hotărâtă să câștige încă trei puncte.
„Țânțarul” se așteaptă la un joc dificil, dar e convins că brașovenii se pot impune din nou dacă vor evolua cu cap. „Va fi o partidă mai grea decât cea de la Sfântu Gheorghe, chiar dacă şi Juventus Colentina este o nou-promovată. Este o formație foarte bine organizată, care are condiții foarte bune de pregătire. Trebuie să tratăm jocul serios, le-am spus încă de luni băieților că este o confruntare foarte importantă pentru noi. Ar fi foarte bine dacă am lega două victorii. Am urmărit meciul adversarilor cu CS Mioveni şi vom analiza punctele forte, dar și pe cele mai slabe ale lor. Venim după un meci în care toți jucătorii noștri și-au depășit condiția. Sper să nu stăm mai rău din punct de vedere fizic, deoarece luni, marți și miercuri am «încărcat» din acest punct de vedere şi e normal să apară o stare de oboseală. Băieţii trebuie să joace cu cap, să aibă siguranță mare în transmiterea mingii, să o țină în posesie, iar când avem breșele necesare să putem să finalizăm”, a declarat tehncianul Cornel Ţălnar.
În această săptămână, oficialii stegari au reușit să-i înregimenteze și pe mijlocașul Iulian Popa și pe atacantul Sabrin Sburlea. Popa este fericit că s-a întors acasă și chiar dacă nu este 100% din punct de vedere fizic, își dorește foarte mult să debuteze în fața propriilor suporteri.
„Sunt fericit că am ajuns acasă.Am găsit un grup bun, unit, băieți de caracter, și vom face o treabă bună. Suntem într-o perioadă de acumulări, dar sper că ne vom îmbunătăți forma fizică și vom obține rezultate pozitive. Întâlnim o echipă de valoare, cu jucători talentați și cu un antrenor tânăr, dornic de performanță, aşa că ne putem aştepta la un meci greu. Însă jucăm acasă şi va trebui să construim, să marcăm. Vom face tot posibilul pentru a câștiga cele trei puncte”, a spus şi Iulian Popa.
Antrenorul Cornel Țălnar nu se va putea baza la jocul cu Juventus București pe fundașul central Ioan Șerban, care a fost eliminat în prima etapă. Partida FC Brașov – Juventus București se va disputa duminică de la ora 11.00 pe stadionl Tineretului. Prețul unui tichet la tribuna I și tribuna a doua este de 5 lei, în sectorul S un bilet va costa 10 lei, iar la pentru un loc la tribuna oficială trebuie să plătiți 50 de lei. Tichetele se vor pune în vânzare la casele de bilete ale Stadionului Tineretului, în dimineața jocului, începând cu ora 9.00.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: