28
Joi, Mar

Sport

Handbalistele Coronei au pierdut, cu 25-22 (11-8), meciul jucat, în weekend, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, în faţa liderului SCM Râmnicu Vâlcea.

Echipa antrenată de Ion Crăciun şi Gică Anton a început foarte bine jocul  şi s-a aflat chiar şi în avantaj pe tabelă, însă, din păcate, după primele 20 de minute, Vâlcea a revenit puternic, a reuşit să restabilească egalitatea şi chiar să preia conducerea şi să intre la pauză cu un avans de trei goluri.

Scoase din meci de jocul dur practicat de adversare, braşovencele au făcut un pas uşor în spate, iar asta a dat posibiitatea oaspetelor să îşi mărească avansul. Pe final de meci, Corona a mărit ritmul iar asta s-a văzut imediat şi pe tabelă, acolo unde s-a apropiat la trei goluri, însă din păcate, timpul de joc a expirat, astfel că echipa braşoveană s-a văzut nevoită să se declare învinsă.

În ciuda înfrângerii, la finalul partidei, braşovenii care au umplut sala şi la acest meci, au încurajat echipa pe tot parcursul partidei şi au aplaudat-o la final. Pentru Corona au marcat: Tămaş 5, Chiper 5, Buceschi 4, Bucur 2, Ciuciulete 2, Dmitrovici 2, Chiricuţă 1, Tatalovici 1.


Corona va juca miercuri, 7 noiembrie, de la ora 17.30, în deplasare, cu SCM Craiova.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: