03
Lun, Oct

Sport

Corona Brașov a dat o replică bună în manșa a doua a partidei cu Bietigheim din turul al doilea preliminar al Cupei EHF. Trupa de sub Tâmpa a pierdut întâlnirea de pe teren propriu cu scorul de 19-23, după ce în tur, în Germania, Bietigheim s-a impus cu 37-24.

Cum calificarea era decisă încă din Germania, meciul din Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” a fost doar un spectacol pentru fanii prezenți în tribune. Formația condusă de Mariana Târcă și Dumitru Berbece a dat o replică foarte bună echipei care conduce în clasamentul din Bundesliga. Brașovencele, lipsite de mai multe jucătoare, Andreei Pricopi, Danilea Corban, Ani Mârcă sau Carmen Cartaș toate accidentate, s-au ținut scai de trupa germană și la pauză tabela arăta egalitate perfectă 12-12. În partea secundă echilibrul s-a păstrat câteva minute bune, până la scorul de 14-14, după care nemțoaicele s-au distanțat la 18-14. Hotea și compania au profitat de o superioritate numerică și au revenit la un singur gol distanță de trupa germană, scor 17-18. Echipa germană a gestionat foarte bine finalul și s-a impus cu 23-19.

Pentru Corona au marcat Dincă 4 goluri, Mari Neagu și Briscan câte 3 reușite fiecare, , S. Târcă, Chiper și Adriana Crăciun câte 2 goluri fiecare, Hotea, Tivadar și Dedu câte o reușită fiecare. O evoluție foarte bună a avut Denisa Dedu, goalkeeperul Coronei închizând poarta brașoveană în multe momente ale meciului.

„Mi-aș fi dorit să câștigăm în fața propriilor suporteri și sunt convinsă că am fi putut să ne impunem, dar au fost unele momente pe care nu le-am gestionat bine. Le felicit pe fete pentru modul în care s-au bătut cu formația germană. Urmează cinci meciuri în Liga Națională, peste care sper să trecem cu bine. În afară de Brăila, nu sunt echipe care să se apropie de valoarea nemțoaicelor. Să scăpăm de aceste cinci partide, după care știm ce avem de făcut din punct de vedere al pregătirii”, a declarat antrenoarea Mariana Târcă.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: