27
Dum, Nov

Sport

TVR a anunţat că va difuza următoarea ediţie a Concursului Internaţional Eurovision, dar şi următoarelor două Campionate Mondiale de Fotbal, ediţiile 2018 şi 2022, în urma unui acord cu European Broadcasting Union (EBU). Datoriile de 10 milioane de euro au fost eşalonate pe trei ani.

Potrivit comunicatului de presă remis MEDIAFAX de Televiziunea Română, s-a stabilit ca datoriile istorice de aproximativ zece milioane de euro să se plătească în maximum trei ani, iar plăţile la zi s-au stabilit pentru competiţiile deja contractate până în anul 2022.

Aceste lucruri au rezultat în urma negocierii demarate de conducerea SRTv cu reprezentanţii EBU, negociere motivată printr-o "sensibilă stabilitate financiară", dar şi pentru că TVR "pune mai presus interesul publicului şi valoarea conţinutului difuzat", potrivit comunicatului.

De asemenea, preşedintele-director general (PDG) al SRTv, Irina Radu, a declarat că Televiziunea Română nu-şi doreşte să difuzeze programe doar ca să difuzeze ceva, ci să răspundă cererii publicului.

Televiziunea aminteşte că problemele dintre TVR şi EBU durează de câţiva ani, determinate fiind de datoriile acumulate de televiziune. Din acest motiv, EBU a eliminat Televiziunea Română din ediţia 2016 a Eurovision.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: