01
Mie, Feb

Sport

FC Brașov a debutat cu o victorie în noul sezon al ligii a doua de fotbal. Trupa condusă de Cornel Țălnar s-a impsu cu scorul de 3-2 (2-0), în deplasare, în fața nou promovatei OSK Sepsi Sfântu Gheorghe. Pentru stegari au marcat Istrati de două ori și juniorul Paul Iacob, în timp ce pentru Sepsi a reușit o dublă fostul atacant al galben-negrilor, Attila Hadnagy.

FC Brașov a început antrenamentele în vederea noului sezon în urmă cu doar o săptămână. În aceste condiții, tehnicianul formației de sub Tâmpa, Cornel Țălanr declara înainte de jocul din prima etapă că „ar fi o minune dacă am câștiga la Sfântu Gheorghe”. După aproape 90 de minute de luptă, minunea s-a înfăptuit și stegarii au plecat de la Sfântu cu toate cele trei puncte.

O repriză perfectă. Galben-negrii au început tare jocul și după ce Șerban a trimis cu capul peste poartă dintr-o situație foarte bună, trupa „Țânțarului” a deschis scorul. Istrati a deviat pentru Goge care a lăsat câțiva adversari în urmă, a pătruns în careu unde a fost blocat de goalkeeper-ul Mutu. Mingea a ajuns la Istrati, iar vârful de atac venit din Republica Moldova a trimis mingea în poarta goală. Jucătorii de la Sfântu s-au trezit și au replicat prin șutul lui Huiban care a trecut mult peste poarta lui Căucă. În minutul 18, Hadnagy a ratat o ocazie imensă de a restabili egalitatea. Căucă a avut un reflex incredibil la lovitura de cap din trei metri a lui Attila Hadnagy. Cum ratările se răzbună, FC Brașov a făcut 2-0 în minutul 27. Goge, care a jucat excelent în partida de la Sfântu, a făcut ce a vrut cu fundașii adverși și a centrat în fața porții de unde Istrati și-a trecut în cont a doua reușită. Până la pauză Istrati și Grigore puteau duce scorul la 3-0, însă au ratat de fiecare dată ținta și astfel la odihnă s-a intrat cu stegarii în avantaj de două goluri.

Au rezistat până la final. Lipsa de pregătire fizică a brașovenilor și-a spus cuvântul în partea a doua a jocului. Galben-negrii au primit gol imediat după pauză, când mingea reluată cu capul a lui Hadnagy a trecut de puțin linia porții apărate de Căucă. Hadnagy și compania au dominat autoritar repriza secundă dar fără a-și creea ocazii mari de gol. Galben-negrii au stat la cutie și au încercat să dea lovitura pe contraatac, dar Istrati și Horia Popa au ratat din poziții favorabile. Contrar cursului jocului, FC Brașov a reușit să înscrie pentru 3-1 și să rezolve astfel meciul. În minutul 85, Stan a executat perfect o lovitură de la colțul terenului, iar juniorul Paul Iacob a trimis mingea cu capul în poartă. În ultimul minut de prelungiri, Șerban a pus mâna pe minge în careu, a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Hadnagy a transformat lovitura de la 11 metri și a stabilit scorul final, 3-2 pentru FC Brașov.

„Președintele sare la cap cu o primă”. La finalul meciului de la Sfântu Gheorghe toată lumea era fericită și mulțumită. „Îi felicit pe băieți pentru modul în care s-au implicat. Le-am cerut să joace acest meci mai mult cu capul, pentru că era greu să aducem o echipă la standardele normale în doar o săptămână. Ei s-au autodepășit. Chiar a fost o minune că am câștigat, nu mă așteptam. Iacob a venit abia aseară, nu l-am văzut în viața mea și a trebuit să îl folosesc titular. S-a achitat bine de sarcini, la fel ca întreaga echipă. Istrati a fost o surpriză plăcută pentru mine. Îi mulțumesc lui Surdu pentru recomandare. Este o victorie și pentru moral, am înțeles că și domnul președinte sare la cap cu o primă. Sper că lucrurile se vor așeza”, a declarat tehnicianul galben-negrilor Cornel Țălnar.

Suporterii au fost excepționali. Fanii stegarilor au fost excepționali în meciul de la Sfântu Gheorghe. Ultrașii brașoveni și-au încurajat favoriții din primul până în ultimul minut, au dat dovadă de fair-play și de civilizație. Deși multă lume considera partida una de risc maxim, toată lumea s-a comportat exemplar la jocul de la Sfântu Gheorghe. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: