28
Joi, Mar

Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului

Politic

Ministrul Tineretului și Sportului, senatorul PSD, Marius Dunca, a precizat că Guvernul va aloca fondurile necesare pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județul Brașov.

Președintele PSD Brașov a prezentat proiectele de infrastructură rutieră care vor primi finanțare de la Executiv, în anul 2017. Dintre acestea, doar două sunt însă, în stadiul de execuție. Pentru restul se vor aloca fonduri privind studii de fezabilitate sau proiectare. Printre altele, potrivit lui Marius Dunca, Ministerul Transporturilor va aloca anul acesta bani de la bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor de modernizare la DN 73, Pitești – Câmpulung – Brașov, dar și pentru varianta de ocolire a Brașovului, DN 11 – DN 13, implicit finalizarea pasajului de la Sânpetru.

Încep noi studii de fezabilitate

Tot în 2017, PSD susține că va termina studiile de fezabilitate pentru autostrăzile Comarnic – Brașov și Sibiu – Făgăraș. Vor fi începute și studiile de fezabilitate pentru modernizarea tronsonului de drum dintre Brașov și Făgăraș. Marius Dunca spune că Guvernul PSD va finaliza în 2017 și procedura de licitație pentru execuția lucrărilor la tronsonul Comarnic – Brașov, lotul 1, dintre Comarnic și Predeal, dar și lotul 2, sectorul Predeal – Cristian.

Brașovenii trebuie să înțeleagă că vom face tot ceea ce am promis în campania electorală. Mă voi lupta să primim bani de la bugetul de stat pentru proiectele importante de infrastructură ale județului. Vom încerca și la rectificarea bugetară să obținem cât mai mulți bani pentru Brașov”, a declarat președintele PSD Brașov, Marius Dunca. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: