08
Dum, Dec

Politic

Ecologiștii brașoveni își vor prezenta candidații printr-o acțiune de donare de sânge programată joi dimineață, la ora 10.00, la centrul de recoltare de pe strada Victor Babeș.

Cu această ocazie, cei interesați îi pot cunoaște pe candidații Partidului Ecologist Brașov la Camera Deputaților și Senat, dar pot și interacționa cu aceștia.

Proiectele privind protejarea mediului înconjurător reprezintă, în mod firesc, prioritatea Partidului Ecologist Român. Acoperirea gropilor de gunoi care poluează mediul înconjurător, în special a rampei din Făgăraș.

Stoparea defrișărilor abuzive și haotice, dar și obligativitatea plantării de puieți pentru cei care exploatează pădurea. Toate aceste obiective    s-ar putea transforma în legi în cazul în care ecologiștii vor ajunge în Parlamentul României.

 „Voi milita pentru dezvoltarea economică a Țării Făgărașului, dezvoltarea durabilă a zonei, astfel încât dezvoltarea pe care noi o vom genera să nu afecteze generațiile următoare”, a precizat Petru Malene, candidatul PER la Camera Deputaților.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: