28
Joi, Mar

     Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise în perioada 1 - 31 iulie 2016 este programată pentru duminică, 21 august, la ora 19:50, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunțat, joi, Ministerul Finanțelor Publice.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 21 august, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19:50 și va transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.

investitii.conadi.ro

    Oraşele mari din provincie, precum Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov sau Iaşi, au atras în ultimii ani şi atenţia companiilor multinaţionale, care au pus bazele unor noi sedii. Şi odată cu ele, a crescut şi numărul clădirilor de birouri.  În perioada 2016 – 2017, nivelul livrărilor de spații moderne de birouri din principalele orașe regionale este estimat să depășească 210.000 de mp, iar până la finalul anului viitor, stocul total va ajunge la 800.000 de mp. 

          Din suprafața totală de birouri tranzacționată în 2015, Iași a reprezentat 35%. Acesta a fost urmat de Cluj-Napoca - 23%, Timișoara - 22% și Brașov - 20%, arată datele companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox. 

Companiile din sectoarele tehnologie și telecomunicații au continuat să genereze cele mai multe cereri (75% din suprafața tranzacționată), urmate de companiile din domeniile financiar (10%) și manufactură/ industrial (8%).

     În Braşov există 87.000 de mp de birouri şi ocupă locul patru în clasamentul oraşelor din provincie cu cea mai mare activitate pe acest segment. Chiar dacă anul trecut nu au fost înregistrate livrări semnificative, cererea brută a fost cu 60% mai mare decât în 2014. Cu proiectele aflate în derulare, la sfârşitul lui 2017, Braşovul va avea un stoc total de 100.000 de mp. 

Rata de neocupare pentru spațiile de birouri moderne din principalele orașe regionale la sfârşitul primului semestru din acest an a fost de: 2% în Timișoara, 4% în Cluj Napoca, 5% în Iași și 6% în Brașov.

Chiria pentru spațiile de clasa A se încadrează în intervalul 13 – 15 euro/ mp/ lună în Cluj Napoca, între 12 – 14 euro/ mp/ lună în Timișoara și Iași și între 11 – 12 euro/ mp/ lună în Brașov

www.romaniatv.net

     Aproape 2.000 de agenţii de turism la nivel naţional nu au făcut dovada deţinerii poliţei de asigurare, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale pentru Turism. În România există aproximativ 4.000 de agenţii de turism şi touroperatori la nivelul întregii ţări. De asemenea, 1.726 de agenţii de turism au o poliţă de asigurare, dintre care 327 sunt agenţii detailiste, ceea ce înseamnă că acoperă despăgubiri în limita a 10.000 de dolari, scrie News.ro

Continuare ...

www.economica.net

     2016 a adus evoluţii diferite ale preţurilor la energia electrică şi gaze. În timp ce curentul s-a ieftinit cu peste 10%, gazul s-a scumpit cu 2%, în ciuda faptului că preţul petrolului, de ale cărei cotaţii este legat, s-a prăbuşit cu peste 50%. În urma mai multor scumpiri şi ieftiniri operate succesiv de ANRE, s-a ajuns ca, la 1 iulie 2016, faţă de 1 iulie 2015, evoluţia preţurilor pentru cele două tipuri de utilităţi să fie în antiteză, potrivit capital.ro.  ANRE a operat 4 ieftiniri ale preţului final al energiei electrice. Practic, o familie care plătea 100 de lei pe lună la curent în 2015, în prezent plăteşte 90 de lei. În ceea ce priveşte gazele, de la 1 iulie 2015 şi până la 1 iulie 2016, ANRE a operat o scumpire şi trei ieftiniri. În urma acestor modificări succesive de preţuri din ultimul an, gazul s-a scumpit cu 2%, o evoluţie total diferită faţă de energia electrică. Pe pieţele internaţionale gazul s-a ieftinit masiv, pentru că urmează, cu o întârziere de circa 9 luni, cotaţiile petrolului

www.turnulsfatului.ro

     Agenția Națională de Administrare Fiscală are în desfășurare peste 100 de controale la companii unde a identificat risc asociat cu prețurile de transfer și intenționează ca, până la finalul anului, să dubleze numărul de verificări în acest domeniu, a declarat președintele instituției, Dragoș Doroș. Și munca la negru, alimentația publică şi comerțul cu mașini second hand vor fi în vizorul Antifraudei, scrie profit.ro.  În acest moment, avem în desfășurare peste 100 de controale în domeniul prețurilor de transfer, iar până la sfârșitul anului vom avea cel puțin 200 de controale în curs”, a spus șeful ANAF.  În luna iunie, acesta declara, pentru Profit.ro, că o nouă campanie de verificare a prețurilor de transfer se află în pregătire.

BrasovTV.com

    Concediere colectivă la Compania Organe de Asamblare Braşov. 70 din cei 111 de angajaţi vor rămâne fără job. Toate acestea după ce acţiunile companiei au fost suspendate săptămâna trecută de la tranzacţionare. Compania Organe de Asamblare Brașov este specializată în realizarea componentelor de asamblare, piuliţe, bolţuri, şuruburi. Aceasta şi-a încetat recent activitatea de producţie. În 2015 compania a raportat pierderi de 2,5 milioane de lei, iar în 2014 aproximativ 3 milioane de lei.

www.sigurantaprotectie.ro

       Toți cei specializați în domeniul pazei și protecției au obligația să urmeze cursuri de specializare în managementul securității. Patronii firmelor de pază vor trebui să trimită oameni la specializare pentru a putea asigura securitatea documentelor sau a sistemelor informatice.

       Durat unui curs de manager de securitate este de 80 de ore. Toți cei care doresc să se înscrie la aceste forme de pregătire trebuie să aibă studii superioare și să achite o taxă de 700 de lei. ,, Este o obligativitate prevăzută de hotărârea de guvern numărul 301 din 2002 privind normele metodologice de aplicare a legii 333 din 2012 și care prevede obligativitatea conducătorilor, firmelor specializate în pază și protecți, să aibă neapărat competențe în domeniul managementului de securitate ,, a declarat Carmen Mitran, reprezentant CCI Brașov.

       La finalul cursului absolvenții trebuie să dobândească cunoștiințele și abilitățile necesare pentru a asigura mai multe criterii. Cursanții vor trebui să știe să organizeze securitatea fizică, securitatea documentelor sau cea a sistemelor informatice și de comunicații. Certificatul de absolvire este emis de Ministerul Muncii, Familiei, protecției Sociale și persoanelor Vârstnice cu avizul Ministerului Educației Naționale.

www.saceleanul.ro

       Producătorii din domeniul agricol și panificație pot beneficia de ajutor financiar nerambursabil pentru dezvoltare regională și marketing. Noul plan de finanțare a fost deja lansat, iar apelul de proiecte pe acestă schemă de finanțare este deschis până la sfârșitul anului.

       Beneficiarii eligibili pentru acest proiect sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiții în favoarea unei noi activități economice, întreprinderile individuale sau cooperativele agricole. Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin una dintre acțiunile eligibile și anume înființarea sau extinderea unei unități existente sau îmbunătățirea controlului intern al calității produselor. ,, Programul s-a deschis în dat de 16 august, iar proiectele se pot depune până la sfârșitul lunii decembrie, având o alocare totală la dispoziția celor care sunt interesați de 37 de milioane de euro ,, a declarat  Attila Szekely, șeful Centrului  de Consultanță din cadrul CCI Brașov

       În cadrul acestei scheme de finanțare sunt permise achiziționarea utilajelor necesare activității descrise în proiect, construcția de clădiri sau cheltuieli aferente marketingului produselor. Mai multe detalii despre acceasarea acetsor fonduri pot fi obținute de la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

     Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat miercuri că rambursează în luna august companiilor din România peste 735 milioane lei din taxa pe valoarea adăugată (TVA), din care a fost achitată deja prima tranşă, în valoare de 204,12 milioane lei. Următoarea tranşă va fi achitată pe 31 august, în valoare de 386,46 milioane lei. Din totalul rambursărilor aprobate, companiile vor primi 590,58 milioane lei sub formă de restituire, iar 44,01 milioane lei se vor compensa.

www.colourbox.com

     Judeţul Brașov era luna iunie pe locul cinci la nivel național în privința numărului de angajați, după Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova. Câştigul salarial la nivelul judeţului Braşov a fost de 2.803 lei, cu 130 de lei mai mare decât în luna mai 2016 şi cu 321 de lei mai mare comparativ cu luna iunie 2015. Brașovul are, potrivit statisticilor 174.611 de angajați. Câştigul salarial mediu net a ajuns în iunie la 2.030 de lei adică 451 de euro.

Pagina 72 din 75