29
Vin, Mar

În luna august 2016, volumul lucrărilor de construcții a crescut, față de luna precedentă, cu 1  %, dar față de august 2015 a scăzut cu 5,3%, arată datele Institutului Național de Statistică, publicate miercuri. Cumulat pe primele 8 luni, volumul lucrărilor de construcții a crescut, față de perioada similară din 2015 cu 2,0%. 

incomemagazine.ro

     Renault lansează pe piaţa românească noua berlină compactă Megane Sedan, în cadrul unui eveniment în reţeaua autorizată Renault, în perioada 14-16 octombrie, potrivit unui comunicat al Renault România. Noul Megane Sedan va fi disponibil în trei versiuni de echipare - Life, Zen şi Intens, iar preţul de pornire este de 14.800 euro (cu TVA). De la lansarea primei generaţii Megane Sedan, Renault a vândut în România 35.000 de automobile de acest tip,

Continuare ...

www.jurnalistii.ro

     Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,6% în luna septembrie comparativ cu septembrie 2015, după ce în august rata anuală a inflației fusese de -0,2%. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), preţurile de consum s-au redus în septembrie cu-0,1%. Cele mai mari creşteri de preţ au fost raportate la servicii poştale (29%), citrice (23%), zahăr (9%), iar cea mai mare scădere la ouă (-14%).

     Noile tarife maximale pentru polițele RCA vor fi stabilite până pe 19 octombrie. Acestea vor fi adoptate prin hotărâre de guvern, urmând ca apoi să fie făcute publice.

Continuare ...

    Începând de astăzi, abonaţii Orange care îşi doresc să fie mereu în pas cu tehnologia au acces în premieră la programul Top Upgrade, prin care pot folosi cel mai nou telefon iPhone, după fiecare lansare. În program se pot înscrie clienţii Orange, persoane fizice şi mici întreprinzători, care deţin un abonament cu valoare mai mare de 14 euro şi o vechime în reţea de cel puţin 12 luni. 

Continuare ...

www.bizbrasov.ro

     Din 28 octombrie SIF Transilvania va începe plățile pentru dividende. Instituția va da bani tuturor celor care dețin acțiuni la companiile din portofoliul SIF Transilvania. Sumele nu sunt foarte mari și pornesc de la 0,02 lei pe acțiune.

Continuare ...

www.click.ro

     Valoarea tichetelor de masă ar putea fi majorată până la 15 lei. Propunerea tocmai a trecut de Comisia de muncă din Camera Deputaților și va fi supusă votului săptămâna viitoare. Dacă va trece și de votul Camerei, atunci angajatorii care oferă bonuri de masă ar putea crește valoare bonurilor de la 9 la 15 lei.

Continuare ...
Pagina 68 din 75