20
Sâm, Apr

Foto: Arhivă

Economic

Gazele se scumpesc de astăzi cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate urcă cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul creşte din cauza majorării accizelor.

Scumpirea gazelor şi a energiei electrice a fost anunţată săptămâna trecută de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar scumpirea carburanţilor era aşteptată încă din 30 august, când Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede majorarea accizelor în două etape, la 15 septembrie şi la 1 octombrie.

În prima etapă, preţul carburanţilor – motorină şi benzină – a trecut pragul de 5 lei/litru, de la 4,1-4,3 lei/litru în perioada anterioară.

Şi gazul petrolier lichefiat (GPL), utilizat cel mai mult de taximetre, a urcat de la 2,2 la 2,7 lei/litru, iar unele companii de taxi din Bucureşti, care percepeau tarife de 1,39 lei/kilometru, şi-au anunţat recent intenţia de a mări aceste tarife la 1,65-1,69 lei/kilometru, din 1 octombrie.

Ca urmare a scumpirii combustibililor, sunt de aşteptat şi scumpiri la produsele la care aceştia au ponderi mari în costul de producţie/transport. Alimentele, în general, au ponderi mari în costuri cu transportul, iar la pâine se adaugă şi influenţa gazelor utilizate în cuptoare.

Mediafax

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: