29
Vin, Mar

Economic

    Brașovul este pe primul loc în Regiunea Centru, în clasamentul judeţelor la capitolul volumului exportului. Ponderea este de 35,6%. Pe locul II este judeţului Sibiu cu o pondere de 32,6% şi este urmat de judeţele Alba (12,6%), Mureş (11,9%), Covasna (3,8%), Harghita (3,6%). Firmele braşovene au exportat în primele patru luni mărfuri în valoare de peste 980.000 milioane de euro, în creştere cu 6,2%, în timp ce importurile au crescut cu 7,2%, până la 889,183 milioane de euro. Excedentul comercial al judeţului s-a restrâns de la 93,036 milioane de euro la 91,047 milioane de euro. 

• Locul 4 la nivel național

Braşovul este pe locul 4 la nivel național din punct de vedere al exporturilor. Județul nostru a realizat 5,3% din exporturile la nivel naţional după Argeş 10,8%, Timiş 10,2% și Arad 6,1%. În ceea ce priveşte importurile, Braşovul este pe locul şase la nivel naţional.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: