31
Mar, Ian

Economic

     De la an la an, încasările la bugetul primăriei sunt tot mai mari. Mai nou brașovenii aleg să își achite taxele și impozitele locale cu cardul. Comparativ cu luna martie a anului trecut numărul plăților electronice s-au dublat. Cele mai mari încasări s-au înregistrat la impozitele pe clădiri.

         Brașovenii au fost conștiincioși atunci când a venit vorba despre plata dărilor către bugetul local. Cel puțin în primele 2 luni ale anului. Dacă pe 1 martie 2016, la buget au ajuns 29,7 milioane de lei din taxele şi impozitele locale, pe 1 martie 2017, nivelul încasărilor a depășit la 31 de milioane de lei. Chiar dacă plata electronică este încă la început, una dintre creşterile vizibile în acest an este tocmai la plata cu cardul. „ Față de anul trecut, la persoane juridice, la POS-uri, când am avut 291 de plăți, acum numărul acestora a crescut și a ajuns la 325 de plăți. La persoane fizice stăm puțin mai bine. Anul trecut am înregistrat 8.600 de plăți, iar anul acesta am ajuns la un număr de 11.068 de cazuri ’’ a declarat Marian Voinescu, director Direcția Fiscală Brașov.

         Pentru a plăti taxele şi impozitele locale, braşovenii au la dispoziţie, pe lângă plata cash, la ghişeele Direcţiei Fiscale, şi posibilitatea de a face transferurile online, folosind site-ul Primăriei, www.brasovcity.ro, platforma electronică www.ghiseul.ro sau cardul, la POS-urile ghişeele Direcţiei Fiscale. Persoanele are au plătit până acum impozitele locale au beneficiat de o reducere de 5%. De acest discount vor beneficia toţi brașovenii care plătesc impozitul pe clădire, teren şi maşină în primul trimestru al anului, adică până la 31 martie.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: