29
Vin, Mar

Economic

     2.094 lei. Acesta a fost câştigul salarial mediu nominal net, în septembrie, cu 18 lei mai mult comparativ cu luna anterioară. Cel mai mult s-a câştigat în România în extracţia petrolului şi informaţii – comunicaţii.

                Cele mai mari salarii medicii s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.737 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.265 lei). Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, câştigul salarial a crescut cu 14,2%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,9%, cu 1,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2016, informează Institutul National de Statistică.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: