Specialiștii din domeniul auto anunță că Vânzările de maşini noi au crescut, însă producţia auto naţională s-a diminuat. Analiza pe segmente de clase aratul faptul că, în primele nouă luni din acest an, cele mai mari creşteri le înregistrează SUV-urile.
Vânzările de autovehicule noi au înregistrat un salt de 18,6%, în primele nouă luni ale anului, în timp ce producţia naţională s-a diminuat cu 8,7%, arată statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. În contextul datelor existente pe segmentul vânzărilor, Asociaţia apreciază că estimarea pentru întreg anul 2016, exprimată în luna ianuarie, respectiv de creştere între 10 şi 12% a vânzărilor de autoturisme, va fi realizată şi chiar depăşită de către piaţă.