19
Sâm, Sep

www.draculafilm.ro

Social

                 „Oamenii au nevoie de sânge! Dracula se descurcă”. Este numele unei campanii inedite, iar cei care participă primesc bilete gratuite la Dracula Film Festival. Tot ce trebuie să facă este să doneze sânge.

     Campania își propune să strângă un număr cât mai mare de donatori de sânge a căror faptă bună nu va rămâne nerăsplătită. Prin urmare, donezi sânge și câștigi numeroase premii la Dracula Film Festival. Premiile oferite donatorilor sunt 60 de bilete la categoria de lungmetraj, 3 invitații duble la deschidere pentru primii 3 donatori, 5 Welcome Bag-uri ediție limitată care se vor acorda la finalul festivalului prin tragere la sorți și multe alte premii surpriză. ,, Ideea aceasta nu este nouă, este o idee chiar foarte veche pe care am avut-o încă de la prima ediție a festivalului, încă de acum patru ani. Am considerat că asocierea dintre Dracula și sânge este una benefică, una logică și care care poate da foarte multe rezultate. ,, a declarat Marius Vâlsănescu, președinte asociația Culturală FANZIN.

     Campania inedită a organizatorilor festivalului vine în sprijinul celor care au nevoie de sânge, mai ales că lipsa donatorilor este o problemă majoră. ,, Din păcate România este pe ultimul loc din Europa la donarea de sânge. Doar 2 % din români donează sânge, în condițiile în care un pacient are nevoie la fiecare trei secunde, de sânge. Noi sperăm să avem un număr cât mai mare de donatori care să ne ajute și care să susțină în felul acesta medicina din Brașov și pacienții aflați în suferință din județul Brașov. ,, a declarat Ioana Pop, medic primar Cardiolog.

     Cei care doresc să se implice în această campanie sunt invitați să o facă până la încheierea Dracula Film Festival. Cei care donează sânge la Centrul de Transfuzii Brașov vor trebui să vină cu biletul de donator la standul special amenajat la Teatrul „Sică Alexandrescu” în perioada 12-16 octombrie 2016.