24
Sâm, Feb

Social

Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană rămase pe stoc vor fi redistribuite. Direcția de Servicii Sociale va împărți produsele tot către persoanele care au primit aceste ajutoare în perioada iunie – septembrie.  Fiecare beneficiar va primi două cutii identice cu cele ridicate inițial.

La ridicarea pachetelor, beneficiarii trebuie să aibă la ei actul de identitate în original și copie. Pentru persoanele nedeplasabile, cei care ridică pachetele trebuie să aibă o împuternicire de mână, dar și buletinul beneficiarului și al persoanei împuternicite, original și copie.

Distribuirea pachetelor cu alimente se va face în zilele lucrătoare, între orele 8.30-15.30 (în zilele de joi între orele 8.30-17.00), la depozitul aflat în incinta sediului Direcţiei de Servicii Sociale situat în str. Panselelor nr. 23.

Miercuri vor fi redistribuite pachete cu alimente beneficiarilor de venit minim garantat şi beneficiarilor de alocaţie pentru susţinerea familiei. De joi vor fi redistribuite pachete tututor celorlalţi beneficiari ai programului care au ridicat pachetele cu alimente în perioada iunie-septembrie 2016.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: