24
Mie, Apr

Social

Au trecut două zile de când Brașov TV v-a prezentat în exclusivitate situația delicată prin care trec angajații Primăriei Ghimbav. Situația nu s-a rezolvat nici până acum. 30 de funcționari publici nu și-au primit salariile de 17 zile.

Din păcate, nu există nicio sperantă că situația se va remedia în viitorul apropiat. Din 7 august angajații Primăriei Ghimbav ar fi trebuit să încaseze salariile majorate, așa cum s-a votat în Consiliul Local. Avizul de legalitate pentru documentul adoptat în plenul CL a fost dat chiar și de Prefectura Brașov.

Numai că zilele trec, iar funcționarii sunt tot neplătiți. Hotărârea nu a fost pusă încă în aplicare pe motiv că nu ar fi bani prevăzuți în buget pentru noua grilă de salarizare. Conducerea filialei locale a sindicatului Cartel Alfa a anunțat instituțiile abilitate privind neregulile de la Primăria Ghimbav. 

"Am sesizat ITM pentru neplata salariilor din luna iulie, iar în urma controlului efectuat s-au dispus  măsuri de plată a salariilor până în 31 august cel târziu", a declarat președintele Cartel Alfa Brașov, Fănică Gabor. 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: