28
Joi, Mar

Brasov TV

Social

Săptămâna mecanicilor din Țara Lui Andrei a ajuns la sfârșit. Zeci de elevi din școli profesionale și licee tehnologice s-au întâlnit la Bran în Tabăra Meseriașilor pentru a da o mână de ajutor unor copii din centre de plasament din țară. Timp de o săptămână elevii au recondiționat zeci de biciclete care au ajuns mai apoi la copiii care au mare nevoie de aceste mijloace de transport.

Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei are loc la Bran (Tohanu Nou). A început pe 16 iulie și se va desfășura până pe 2 septembrie. Participanții sunt 240 de elevi din școli profesionale și licee tehnologice care se pregătesc să devină meseriași în domenii diverse: petrol și gaze, ospitalier, mecanic, textil și electric. În tabără, timp de o săptămână, elevii selectați participă la un program de dezvoltare, cu ateliere de soft skills și ateliere practice, alături de un mentor - un profesionist din domeniul lor. Săptămâna trecută s-a desfășurat Seria Mecanică, pentru care au fost selectați  60 de elevi din județul Buzău. În pregătirea acestei serii, a fost organizată campania #BicicletaMeseriasa. „ Copiii au făcut ce n-au făcut nicioadată până acum în viața lor. În primul rând au descoperit că pot, pot deveni oamenii de încredere de care noi avem nevoie, au descoperit că pot comunica împreună, se pot descoperi pe ei și apoi au învățat multe lucruri despre meseria lor. Au recondiționat 30 de biciclete pe care oamenii din țară ni le-au trimis. Le-au refăcut sunt ca și noi, pentru alți copii, pentru că așa ne place să dăm mai departe. Bicletele au fost recondiționate pentru copiii din casele de copii de aici din zona Brașovului ” a declarat coordonatorul proiectului Mona Nicolici.

 

Oamenii care au donat bicicletele pentru a fi recondiționate s-au implicat, bucuroși că fac un bine de două ori: pentru tinerii meseriași care învață ceva concret și pentru copiii și tinerii care au primit bicicletele recondiționate. Recondiționarea bicicletelor s-a desfășurat sub coordonarea mentorului seriei, Gabi Onofrei. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: