28
Joi, Mar

www.cugetliber.ro

Social

                Anul acesta școala începe mai repede, iar structura anului școlar va suferi unele modificări. Acestea se referă în principal la durata cursurilor dar și a vacanțelor. De asemenea se modifică și metodele de calcul a mediilor de admitere la liceu.

     Anul şcolar 2016-2017 începe pe  12 septembrie şi aduce câteva modificări. Pentru elevii care intră acum în clasa a VIII-a, cea mai importantă este cea referitoare la modul în care vor intra la liceu. Ponderea mediei claselor V - VIII în calculul mediei de admitere în învăţământul liceal va reprezenta 20%, acum este 25%. Totodată, admiterea la liceu se va încheia mai repede - în 21 iulie, pentru că vor fi doar două etape: una computerizată şi alta în care se vor analiza cazurile speciale. Acum, admiterea la liceu se încheie în septembrie, după trei etape. O altă noutate este eliminarea prevederii potrivit căreia nota finală după contestaţii la examenele naţionale se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte. De asemenea, s-a mai stabilit că programul Şcoala Altfel, de 5 zile, să fie programat prin ordin ministerial. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în 9 iunie 2017.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: