24
Mie, Apr

Social

       Instituția Prefectului – Județul Brașov, în parteneriat cu Garnizoana Braşov, va organiza marți, 9 mai 2017, începând cu ora 10:00, la Monumentul Eroilor – Sprenghi,

o manifestare specială dedicată aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Cel De-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene.

        La eveniment participă prefectul județului Braşov, Marian Rasaliu, oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, ai asociaţiilor şi organizaţiilor non-guvernamentale.

        Evenimentul dedicat cinstirii memoriei eroilor va cuprinde intonarea Imnului Național al României, oficierea unei slujbe religioase, alocuțiuni ale oficialităților, depuneri de coroane şi jerbe de flori și defilarea gărzii de onoare.

 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: