31
Mar, Ian

Brasov TV

Social

               Mii de joburi disponibile la ediția de primăvară a Bursei Locurilor de Muncă. Oferta a fost variată, dar cea mai mare problemă a angajatorilor a fost lipsa persoanelor calificate pentru posturile oferite. Și brașoveni au întâmpinat probleme, nu din cauza calificări, ci pentru că meseria în care sunt specializați, nu mai are căutare.

                După 14 ani în care a lucra în funcția de fochist la cazane de abur, Kovacsi Gyozo, a rămas șomer. La 56 de ani, bărbatul caută un loc de muncă în domeniul său de activitate. Este greu, pentru că meseria lui de bază nu se mai caută. În plus, vârsta este o altă problemă. „ Cam acuma încep să dispară meseriile acestea de fochist. Am lăsat două CV-uri în două locuri...  ’’ a declarat Kovacsi Gyozo, unul dintre șomerii prezenți la Bursa Locurilor de Muncă.

                Angajatorii caută în special tineri, dar cu experiență. Misiune.... aproape imposibilă. „ Încercăm să căutăm persoane în mijlocul tinerilor dar  fără experiență este greu. Atunci, încercăm în acest fel să găsim ceva dar este destul de greu din păcate ’’ a declarat unul dintre angajatori.

                Există însă și facilități pentru cei care angajează persoane tinere și fără experiență. „Angajatorii care doresc să angajeze tineri absolvenți, peroane care sunt cu handicap, persoane care sunt cu risc de marginalizare socială, persoane peste 45 de ani, pot primi pentru o perioadă de 12 luni, 900 de lei  ’’ a declarat Liliana Dragomir, director AJOFM Brașov.

                O noutate la această ediție a bursei locurilor de muncă a fost standul Centrului Militar Zonal. Cei interesați au putut aplica pentru un post în Armata Română. „ Posturi de soldat gradat profesionist. Ne adresăm atât femeilor cât și bărbaților, mergând pe segmentul de vârstă 18 și 51 de ani. Ca și nivel de studii, minim 10 clase ’’ a declarat lt. Col. Adrian Florea, Centrul Militar Zonal Brașov.

                Pentru a ajunge soldat gradat profesionist, cei interesați trebuie să parcurgă două etape. Întocmirea dosarului de candidat și probele specifice Ministerului Apărării.  La această ediție a Bursei Locurilor de Muncă au fost invitate peste 124 de firme din județul Brașov. „ Este o oportunitate pentru cei care doresc sa își găsească un loc de munca. Este un targ de joburi foarte bun. Felicitari organizatorilor. Sunt 124 de societăți comerciale care au disponibile peste 2000 de locuri de munca’’ a declarat Marian Rasaliu, prefectul județului Brașov.  Bursa locurilor a fost organizată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: