19
Mar, Mar

Social

     Pentru informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv, în perioada 3 – 7 aprilie 2017, se va derula la nivel naţional ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

       În intervalul menţionat, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov va desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire care fac obiectul programelor şi campaniilor aflate în derulare la nivelul judeţului Braşov de la începutul anului 2017.

       Acţiunile specifice vor fi organizate în parteneriat cu autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale, mass-media. Astfel, poliţiştii braşoveni se vor întâlni cu cetăţenii, de la cei mai mici până la cei mai vârstnici, cărora le vor oferi materiale preventive, recomandări, explicaţii, exemple utile despre conduita care trebuie adoptată pentru a nu deveni autori sau victime ale infracţiunilor.

Agenda activităţilor:

Luni 3 aprilie 2017 - Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului  

     Organizarea  unei întâlniri cu reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din municipiul Braşov în scopul informării cu privire la măsurile ce pot fi adoptate pentru protejarea locuinţelor. Vor fi prezentate cu această ocazie materiale specifice şi sisteme de siguranţă, de către reprezentanţi ai I.P.J. Braşov şi ai unor firme specializate în tehnica securităţii.

    În judeţul Braşov - Organizarea şi desfăşurarea de întâlniri cu reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din mediul urban, iar în mediul rural, acţiuni pentru distribuirea şi consilierea cetăţenilor pentru prevenirea furturilor din locuinţe, curţi, anexe, gospodării şi a înşelăciunilor prin diverse metode.

Marţi/Miercuri 4-5 aprilie 2017 - Siguranţa în mediul online

    Organizarea şi desfăşurarea unor întâlniri cu elevii pe teme privind pericolele mediului online şi necesitatea utilizării internetului în siguranţă, în colaborare cu Colegiul Naţional Unirea Braşov şi Şcoala Profesională Kronstadt Braşov.

  La activitate vor participa specialişti ai Organizaţiei Salvaţi Copiii - Filiala Braşov.

    În judeţul Braşov - Organizarea şi desfăşurarea de activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ preuniversitar pe tema siguranţei în mediul online.  

Joi 6 aprilie 2017 - Prevenirea violenţei în mediul familial

    Organizarea unor întâlniri cu persoane aflate în situaţii de risc victimal, în scopul informării acestora privind modalităţile de prevenţie şi intervenţie în cazurile de violenţă în familie, în colaborare cu Direcţia de Servicii Sociale din Primăria mun. Braşov. La activitate vor participa specialişti ai Bisericii Reformate ,,Casa Speranţei” - Centrul pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie din mun.Braşov.

    În judeţul Braşov - Organizarea şi desfăşurarea de acţiuni pentru distribuirea de materiale cu mesaje preventive şi consilierea persoanelor aflate în risc victimal.

Vineri 7 aprilie 2017 - Siguranţă rutieră

     Organizarea şi desfăşurarea unor întâlniri cu elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional ,,Andrei Şaguna” din Braşov pentru conştientizarea acestora privind importanţa adoptării unui stil de conducere defensiv în traficul rutier. Întâlnirile vor fi organizate în parteneriat cu Motorhome Napoca Rally Team, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consilire Antidrog Braşov şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

    În judeţul Braşov - Organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni având ca principal scop disciplinarea pietonilor şi bicicliştilor.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: